Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză

Linkuri utile



Centrul de Apel Products of Moldova E-services Registru Chamber Airmoldova

Noutăţile ambasadei

Participarea Republicii Moldova la Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior

 

În perioada 24-25 mai 2018, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Elena Belei, a participat la Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS), care s-a desfășurat la Paris. Evenimentul a reunit miniștri responsabili de învățământul superior și oficiali de rang înalt din peste 70 de țări, inclusiv din cele 48 de state membre ale SEIS. Programul conferinței a inclus Forumul dedicat Procesului de la Bologna (BPF) și s-a finalizat cu adoptarea Comunicatului de la Paris (disponibil aici) și a Declarației celui de-al 5-lea Forum al Procesului de la Bologna (disponibilă aici).

În intervenția sa, secretarul de stat Elena Belei a menționat eforturile Guvernului Republicii Moldova în reformarea sectorului de cercetare și inovare, inclusiv elaborarea politicilor și monitorizarea implementării lor de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, precum și finanțarea cercetării prin concursul proiectelor desfășurate de către Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare. Totodată, oficialul s-a referit la intenția de a crea parteneriate între studenți, cercetători și mediul de afaceri, astfel încât proiectele de cercetare să aducă beneficii antreprenoriatului și, implicit, economiei naționale.

În marja evenimentului, secretarul de stat Elena Belei a avut o întrevedere cu Brigitte Plateau, Director General pentru învățământ superior în cadrul Ministerului Învățământului Superior, al Cercetării și Inovării din Republica Franceză. În cadrul discuției, a fost efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual și perspectivele de dezvoltare a cooperării moldo-franceze în domeniul educației și cercetării, precum și privind procesele de reforme din cele două țări. Elena Belei a exprimat mulțumiri părții franceze pentru programele de studii și bursele oferite studenților moldoveni.

La rândul său, Brigitte Plateau a salutat reformele lansate de Guvernul RM, exprimând disponibilitatea părții franceze de a împărtăși experiența și bunele practici în domeniul finanțării proiectelor de cercetare, dar și în crearea parteneriatelor între mediul academic și cel de afaceri.